Timpul trece, faptele (bune) rămân.

Aruncând în grabă un ochi peste calendar, nu am putut să nu observăm două lucruri; în primul rând, tocmai am trecut de prima jumătate a anului 2017 și continuăm să mergem pe drumul impredictibil al vieții și al timpului. Dar, cel mai important este că (și aici ajung la cel de-al doilea lucru despre care voiam să vă vorbesc) nu suntem singuri pe drumul pe care mergem. Uitându-ne în jur, suntem bucuroși să putem spune că avem alături de noi oameni frumoși, cărora trebuie să le mulțumim pentru că s-au alăturat familiei noastre.

Ce-i drept, prima jumătate a anului 2017 a fost o perioadă plină de provocări pentru echipa Desenăm Viitorul Tău. Am început anul plini de energie și entuziasm și am continuat în ritmul acesta, cu siguranța că fiecare oră investită în beneficiul copiilor din sistemul de protecție din România, face diferența. Am găsit motivație și inspirație în însăși colaboratorii noștri, persoanele care ne-au fost alături și care au crezut, împreună cu noi, în visele copiilor noștri.

Continuă lectura „Timpul trece, faptele (bune) rămân.”

De unde vii, copile, și încotro te-ndrepți?

Înainte să citești următoarele rânduri, dragă vizitator, te invit să facem împreună un exercițiu de imaginație. Închide ochii și gândește-te la zilele tale de copil. Cum erau acestea când aveai 7, 12, 17 ani? Care au fost oamenii din jurul tău, care te-au susținut și care te-au ajutat să crești?

Acum încearcă să îți imaginezi cum ar fi fost debutul vieții tale fără părinți, fără bunici. Nu-i așa că ai rămas singur în tablou? Privește partea bună: acesta a fost doar un exercițiu de imaginație, care tocmai s-a încheiat. Pentru noi s-a încheiat. Dar permite-mi să ți-l prezint pe Andrei, un adolescent pentru care acest tablou sumbru reprezintă realitatea întregii sale vieți. Continuă lectura „De unde vii, copile, și încotro te-ndrepți?”